monitorul de galati

Cazaturi pe gheata la Galati

Creștere semnificativă a prezentărilor la Serviciul Ortopedie al Spitalului Județean Galați

Cu toate eforturile depuse de personalul medical, sunt in asteptare încă 40 de pacienți, si se așteaptă ca numărul acestora să crească pe parcursul zilei. În contextul acestei situații, dr. Cristian Onișor a transmis un apel către cetățeni, către persoanele vârstnice, să aibă mare atenție la deplasare și, pe cât posibil, să evite deplasarea în...

Varsta de predare in scoli

Profesorii pot preda până la 70 de ani conform noii metodologii de mobilitate, dar în anumite condiții

Profesorii din învățământul preuniversitar au acum posibilitatea de a preda până la vârsta de 70 de ani, conform unei metodologii de mobilitate recent publicate în Monitorul Oficial. Această măsură se aplică doar dacă nu li s-a emis deja decizia de pensionare și dacă depun o cerere în acest sens la secretariatul școlii până pe 29...

Prezentarea de documente false

Fostă angajată a agenției pentru Zootehnie din Galați, trimisă în judecată pentru obținerea frauduloasă de fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au decis trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doamnei Dumitru Mihaela Adina, fost consilier asistent la Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul Județean de Zootehnie Galați. Aceasta este acuzată de săvârșirea infracțiunilor, de folosirea sau prezentarea de documente false,...

2 femei ranite

[FOTO] Accident grav în Galați: Două femei rănite după ce au fost lovite pe trecerea de pietoni de o mașină care utlerior s-a răsturnat

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață de 31 octombrie, în zona Complexului Muzeal din Galați. Două femei, în vârstă de 48 și 46 de ani, au fost lovite de o mașină în timp ce încercau să traverseze strada pe marcajul pietonal. Conducătorul auto, un bărbat de 26 de ani din Galați,...